Ieri, 27.05.2015,la ora 11.30, Poliţia municipiului Fălticeni a fost sesizată de o tânără de 23 de ani, din comuna Preuteşti, despre faptul că în cursul zilei, a fost înşelată cu ocazia efectuării unui schimb valutar.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, în jurul orei 10.00, tânăra s-a deplasat în municipiul Fălticeni împreună cu fratele ei, pentru a schimba valută, ocazie cu care a fost acostată de o persoană necunoscută care s-a oferit să le schimbe valuta la un preţ mai avantajos.
Astfel, cei doi au acceptat și l-au însoţit pe bărbatul necunoscut circa 30-40 metri până pe o alee pietonală din zonă, unde se mai afla un bărbat și au efectuat tranzacția, numărând de mai multe ori bancnotele, după care victima a plecat la unele societăți pentru a plătit nişte rate, moment în care a realizat că a fost înşelată cu suma de 2.270 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării autorilor și recuperării prejudiciului.
Sorin NICA