Ieri s-a prezentat în P.T.F. Siret, pe sensul de ieşire din România, suceveanul M. VASILE, 35 de ani, conducând un autoturism marca Mercedes Benz, cu număr de înmatriculare specific Italiei.
Acesta era însoţit de C. IGOR, 39 de ani, cu dublă cetăţenie română şi ucraineană.
La control, poliţiştii de frontieră au efectuat verificări în baza de date, ocazie cu care au constatat că autoturismul figura ca fiind furat din Italia, alerta fiind introdusă de autorităţile italiene ieri.
Cei doi bărbaţi au declarat poliţiştilor de frontieră că în timp ce staţionau într-o parcare din oraşul Siret au fost abordaţi de către o persoană necunoscută care le-a propus ca în schimbul unei sume de bani să transporte autoturismul în Ucraina în vederea unor reparaţii, neştiind că maşina este furată.
Drept urmare, autoturismul, fabricat in 2013, în valoare de aproximativ 30.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Rădăuţi până la finalizarea cercetărilor, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de tăinuire.
SORIN NICA