*un microbuz Mercedes a fost găsit de polițiștii de frontieră, parcat în curtea unui localnic din Falcău
*valoarea mărfii de contrabandă confiscate- 194.000 lei
Vineri, 19 iunie a.c., lucrătorii din cadrul S.P.F. Brodina au declanşat o acţiune pe linia combaterii contrabandei cu ţigări, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 20.00, lucrătorii au depistat în curtea unui imobil de pe raza localităţii Falcău un microbuz marca Mercedes, în care se observau mai multe colete cu ţigări.
În scurt timp la faţa locului s-a prezentat o persoană de sex masculin, identificat ca fiind Ilie C., de 31 ani, domiciliat pe raza judeţului Suceava.
Bărbatul a declarat faptul că el a parcat autoturismul în curtea imobilului respectiv şi că în acesta se află o însemnată cantitate de ţigări de provenienţă ucraineană.
Drept urmare, persoana, autovehiculul şi cantitate de ţigări au fost duse la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.
În urma inventarierii coletelor descoperite, a rezultat cantitatea de 19.400 pachete cu ţigări de diferite mărci, în valoare de 194.000 lei cantitate ce a fost ridicată în vederea confiscării.
Totodată, Ilie C., este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă, iar autoturismul folosit la activitatea infracţională a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor.
De asemenea, pe numele bărbatului a fost emisă ordonanţă de reţinere pentru 24 de ore iar în cursul zilei de azi urmează a fi prezentat instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Sorin NICA
Ziarul de pe Net