Domeniu schiabil extraordinar, la doi paşi de Suceava

Ideea de a schia la Bukovel, pentru că de staţiunea ucraineană voi povesti în cele ce urmează, ne-a venit ( mie, soţiei şi unor prieteni cu care adesea obişnuim să mergem la schi n.r.) înca de sezonul trecut, când, de la diverse cunoştinţe am aflat că în Carpaţii ucrainieni se schiază la fel de bine ca în oricare staţiune din munţii Alpi. Dacă verificam mai bine informaţiile probabil că am fi schiat la Bukovel şi iarna trecută, dar aşa a trebuit să mai treacă un an să ne luăm inima în dinţi şi să purcedem spre pârtiile din Ucraina.

Staţiunea de schi Bukovel este relativ nou aparută pe harta iubitorilor de schi, practic în zonă existau de prin anii ‘70 câteva staţiuni unde se practică schiul, dar la fel ca în România totul la o scară mică, spre foarte mică ( pârtii puţine, scurte şi proaste). În 2006 însă, guvernul ucrainean a început un proiect îndrăzneţ de construcţie a unui domeniu schiabil care actualmente a ajuns la circa 50 de kilometri de pârtii, însă ambiţiile sunt mari şi există semne evidente că pârtiile de schi vor ajunge curând la peste 100 de km, cireaşa de pe tort fiind organizarea în anul 2018 a Olimpiadei de Iarna pentru care ucrainienii şi-au depus deja candidatura.

Trecând peste această scurtă prezentare, iată-ne aşadar într-o zi de vineri, când cu bagajele pregătite ne-am îmbarcat patru persoane într-o maşină de teren ( foarte important, veţi vedea de ce ) şi înarmaţi cu tot felul de hărţi, gps-uri, asigurări şi rezervări am purces la drum. Rezervarea am făcut-o de pe internet, este cea mai bună opţiune, staţiunea fiind tot mai aglomerată de la an la an, preţurile destul de mari şi astfel rişti să ajungi acolo şi să nu ai unde te caza.

Aveam două variante pentru a ajunge la Bukovel, prima prin Iacobeni – Borşa – Sighetul Marmaţiei – Bukovel ( aproximativ 350 km din care 250 în România şi 100 în Ucraina), a doua prin vama Siret- Cernăuţi- Kolomia ( aproximativ 250 de km, 170 din ei pe teritoriul Ucrainei ). Am preferat varianta prin Siret, nu neapărat datorită faptului că era mai scurtă ci pentru că am mers cu ani în urmă în Polonia şi cam 70% din drum îl cunoşteam. O mare ţeapă, drumul acceptabil pe care îl ştiam, era acum la sfârşitul iernii terminat. Dacă până în Cernăuţi ( am trecut foarte bine prin vama Siret, parcă şi “tradiţia”a fost mai mică decât cu ani în urmă ) drumul a fost acceptabil, din Cernăuţi până la Kolomia, unde am făcut stânga şi am intrat în munţi, drumul a fost dezastru. Erau numai gropi, afară era lapoviţă, carosabilul era acoperit de apă şi era imposibil să poţi vedea craterele imense şi să le ocoleşti, norocul nostru a fost că eram totuşi cu o maşină de teren şi am reuşit să ajungem cu maşina întreagă la destinaţie.

Din Kolomia am părăsit E85 şi am intrat pe T0905, un fel de drum judeţean de la noi dar mult mai bun decât drumul european ce merge spre Polonia, pe care l-am urmat până la Delyatyn. Acolo am făcut din nou stânga şi am intrat pe drumul naţional H09. Drumul a devenit şerpuit ceea ce ne-a bucurat pentru că bănuiam că suntem aproape de destinaţie ( am uitat să vă spun că GPS-ul nu a mai functionat după ce am părăsit E85 ), cu puţine gropi dar odată cu căderea serii, acoperit de zăpadă. În general indicatoarele rutiere sunt scrise cu caractere slavone, dacă nu ştii alfabetul să poţi citi numele localităţilor eşti pus în dificultate. Staţiunile au început să se înmulţească, apăreau din ce în ce mai des pensiuni, hoteluri, am trecut de Yaremche ( mi s-a părut foarte frumoasă şi ceea ce mi-a plăcut era că peste tot erau lumini de Crăciun aprinse, ei le-au lăsat să funcţioneze probabil până la sfârşitul iernii ) şi am continuat spre Tatariv unde urma să o luăm la drepta. Ştiam că sunt doua variante de acces, o şosea mai veche, un fost drum forestier şi soseaua nouă pe care se intra imediat după ieşirea din Tatariv. Am intrat pe primul drum ( o intersectie ciudată, în Y, pe care o poţi rata dacă nu eşti atent ) şi după numai 6 km, odată cu intunericul, am intrat în Polyanytsya, o staţiune adiacentă Bukovelului ( acolo aveam rezervare, la Anastacia Gold ). Aici au început problemele, noapte fiind trebuia să ne orientăm rapid şi să găsim pensiunea în mulţimea de hoteluri şi pensiuni din staţiune. Am ratat-o prima dată, am trecut de ea ajungând în Bukovel. Am început să intrebăm în stânga şi în dreapta, mare problemă, nimeni nu vorbea engleza, numai „gavari pa rusky”. Aproape panicaţi că nu reuşeam să comunicăm, am oprit într-o mică intersecţie să i-au din portbagaj harţi cu date suplimentare despre hotel, ceva care să ne ajute…când aud în spatele meu: „cautaţi cumva Anastacia Gold ? Exista Dumnezeu! În acea mare de ucrainieni nevorbitori de engleză sau alte limbi mai pe inţelesul nostru, întâlnesc doi români. Doi români din Basarabia, Silvia şi Stan, cărora ţin să le mulţumesc şi pe această cale pentru ajutorul lor. Erau cazaţi la aceeaşi pensiune şi din discutiile avute cu gazda au inţeles că sunt aşteptate două familii de români, au ieşit în staţiune la plimbare şi văzând maşina de România au bănuit că noi trebuie să fim ăia. Ne-au explicat unde trebuie să ajungem iar seara ne -am petrecut-o în restaurantul pensiunii, încercând să descifrăm ce puteam mânca ( gazda vorbea numai ucraineană, iar Silvia şi Stan erau înca în oraş ) şi bea după un drum istovitor. Binenţeles că nu am nimerit-o prea bine, dar nu ne-am culcat flămânzi ceea ce a fost foarte bine. Pensiunea era ok, o cladire nouă, curată, din lemn, însă bucătăria şi faptul că personalul nu vorbea engleza nu a fost pe placul nostru.

Dimineaţa am fost asteptaţi de Silvia şi Stan până am luat micul dejun, apoi i-am urmat cu mașina până în Bukovel ( aproximativ 3 km din Polyanytsy până la primele pârtii). Am rămas impresionaţi de faptul că sunt două parcări supraterane, imense şi imediat gândul mi-a fugit spre Poiana Braşov unde în plin sezon nu găseşti un loc de parcare. Deci se poate, trebuie doar să vrei! Nu am oprit la prima parcare supraterană, am mers încă un kilometru până la urmatoarea parcare supraterană, dotată cu tot felul de puncte de informare, centre de închiriat, şcoli de ski, fastfood-uri, etc,  pentru a lua telescaunul spre pârtia nr.2 şi cu harta în mână( Stan ne-a arătat unde putem schimba valuta în hrivni- nu se poate plăti decât în moneda ucraineană, ne-a îndrumat către casă de unde să cumpărăm skipass-urile şi ne-a explicat pe hartă „mersul” pe pârtii ) suntem gata să bătătorim pârtiile din domeniul schiabil Bukovel. Aşa cum am spus la început, 50 de kilometri de pârtie de toate gradele, pentru toate mofturile, nu foarte lungi ( cel mult 2000 de metri ) dar atât de multe şi cu posibilitatea de a intra din una în alta încat nu mai contează ce lungime are fiecare. Sunt şi câteva pârtii albastre, pentru începatori, numai bune pentru debutanţi. Nu v-am spus nimic de preţuri, cazarea a fost cam 100 de euro de camera pentru doua nopti, parcarea maşinii la baza pârtiei cam 1 euro pentru o zi, skipass-ul valabil o zi, de la ora 08.30 până la 19.30 ( după 16.30 se schiază doar pe pârtiile nr. 1 şi 2, celelalte fiind închise pentru că nu au nocturnă ) aproximativ 35 de euro.

Prima impresie când am văzut pârtiile din telescaun a fost că sunt foarte bune. Şi nu ne-am înşelat. Strat de zăpadă gros, bine bătut, pârtii late, dar…pe pârtie ucrainieni! Sunt groaznici, neatenţi, agresivi la coborâre, la îmbarcarea în teleschi se împing, se urcă peste schiurile celui din faţă fără a avea vreo părere de rău atunci când îi zgârie schiul, nu au nicio regulă de bun simţ, ceva mai rău decât la noi. Din vărful părtiei 2 am coborât pe pârtia 2B până la baza pârtiei 5, apoi am urcat pe 5, am coborât pe 5 B, ţelul nostru fiind să ajungem în cel mai înalt vârf care măsoară 1372 de metri. Aşadar partiile nu sunt situate la foarte mare altitudine, dar fiindcă staţiunea este totuşi mai în nord se observă uşor că zăpada este foarte consistentă. În plus toate pârtiile au tunuri de zăpadă şi se vede treaba că administratorii pârtiilor şi-au făcut temele, sunt pregatiţi şi ce e de la Doamne- Doamne se completează cu ceva artificial ( am văzut două lacuri de mărimea celui din Poiana ). Întrega zi de sâmbătă am petrecut-o pe pârtiile 8, 11, 12 şi 16, neavând timp să ajungem şi pe versantul de vis-a-vis la pârtiile 13,14,15 sau 20 ( le menţionez doar pe cele mai importante, roşii sau negre ).

La amiază am mâncat la un pub de la baza unei pârtii, toate pârtiile sunt împânzite de restaurante, fast-food-uri, pub-uri, etc. Am avut noroc să găsim un meniu în limba engleză şi din cauza poftei ce o aveam pentru că un povestitor de pe internet care fusese in Bukovel a tot lăudat nişte cârnaţi de casă, am comandat cârnaţii cu pricina, la grătar, asortaţi cu cartofi ţărăneşti, murături etc. Nu-mi face plăcere deloc să-mi amintesc, pentru că bucăţile mari de carne pe care mă aşteptam să le găsesc în respectivul cârnaţ erau de fapt nişte bucăţi mari de slănină, dar la foamea pe care o aveam au mers foarte bine, mai ales că i-am  îndesat cu o bere şi o cană de vin fiert. Am greşit, pentru că pofta, foamea şi grăsimea ne-au dat ceva probleme la stomac, rezolvate însă seara la un restaurant cu specific japonez.

Duminică ne-am propus să schiem pe alte pârtii şi am început urcarea cu telescaunul de pe pârtia 7, apoi am continuat pe 13 şi am rămas până pe la ora 13.00 pe pârtiile 14 şi 15 ( cu ceva intrări pe 22 ). Am coborât să predăm camera, am luat masa ( la Lucky Bull, îl recomand din toata inima ) şi pe la ora 15.00 am plecat spre casă, cu sentimentul că totuşi am stat prea puţin. Am hotărât să ne întoarcem prin Sighetul Marmaţiei, drumul cu siguranţă trebuia să fie mai bun. Am ieşit din Bukovel pe noua şosea, foarte frumoasă, de calitate, cu nişte privelişti extraordinare asupra munţilor Carpaţi.

Dar când am făcut dreapta pe M90, iarăşi probleme, gropi, multe gropi, e drept mai mici şi mai puţine. La un moment dat de la atâtea gropi, bordul masinii s-a aprins asemenea unui brad de Crăciun şi aşa a stat pînă am intrat în ţară şi am avut curajul să oprim motorul. Atentie la intrarea în vama de la Sighet, nu este semnalizată la strada principală, am ratat-o, noroc că în acea zonă a Bisericii Albe şi a Soloneţului sunt foarte mulţi români, localnici sau maramureşeni care merg să facă plinul la maşini. De un astfel de român am avut noroc şi noi, l-am urmărit dintr-o benzinărie până la intrarea în ţară. Bucuria că am scăpat de drumurile proaste ale ucrainienilor nu a ţinut mult, şoseaua ce leagă Sighetul Marmaţiei de Iacobeni fiind cam la fel cu cea din Ucraina.

Una peste alta, aventura la Bukovel a fost plăcută. Am găsit pârtii excelente, asta era şi scopul, ucrainienii sunt demni de laudă pentru că au ştiut să investească cu cap, într-o zonă unde zăpada este din belşug, au reuşit să aducă pe pârtii turişti din tot spaşiul ex-sovietic ( Belarus, Letonia, Lituania, Moldova ), Rusia şi România. Probabil în viitor, dacă vor reuşi să-şi rezolve problemele de infrastructura rutieră vor aduna pe partiile de la Bukovel turişti şi din Ungaria, Polonia sau Slovacia. Asta în timp ce noi batem pasul pe loc şi nu gândim o strategie în acest sens.

Am speranţa că fără a fi plictisitor, am reuşit să vă acaparez atenţia şi să vă stârnesc curiozitatea de a încerca schiul la Bukovel.

Bogdan Caba

ZdpN

P.S. vizionaţi imagini live de la Bukovel pe: http://bukovel.com/en/cams

Galerie foto: