Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Siret au depistat, pe sensul de intrare în ţară, două autoturisme conduse de cetăţeni ucraineni de 38, respectiv 43 de ani, suspecte că transportă ţigări de provenienţă ucraineană.
La controlul amănunțit au fost descoperite 5.120 pachete cu ţigări de provenienţă ucraineană în valoare de 6.232 lei, care erau ascunse în tavanul unuia dintre autoturisme și într-un loc special amenajat, în locul roţii de rezervă al celeilalte maşini.
Conducătorii auto au fost sancţionaţi contravenţional de către organele vamale cu amenzi de 15.000 lei.
Totodată, unul dintre autoturisme, în valoare de 33.600 lei, a fost ridicat în vederea confiscării deoarece avea confecţionat locaş special amenajat pentru transportul ţigărilor.
Poliţiştii de frontieră au întocmit documentele necesare pentru aplicarea măsurii de interzicere a intrării în România a celor doi cetăţeni ucraineni pentru o perioadă de 5 ani.
De asemenea, la Brodina polițiștii de frontieră au observat, în apropierea frontierei de stat, 2 bărbaţi care încărcau într-un autoturism de teren cu număr de înmatriculare specific Marii Britanii, mai multe colete voluminoase.
Poliţiştii de frontieră au procedat la interceptarea şi somarea prin voce a celor în cauză şi deoarece aceştia nu s-au supus, au folosit, conform legii, armamentul din dotare, fiind tras un foc de avertisment, în plan vertical.
În acel moment, cei în cauză au abandonat coletele şi autoturismul şi, profitând de terenul accidentat şi împădurit, au fugit spre teritoriul statului vecin.
Captura a fost de 8.380 pachete ţigări de diferite mărci, care au fost ridicate în vederea confiscării.
Autoturismul în valoare de 3.500 lei a fost indisponibilizat la sediul S.P.F. Brodina.
SORIN NICA