Sâmbătă, ora 14:40, Ș. Ferdinand, din comuna Drăgoieşti, a sesizat prin Sistemul natționla de urgență 112 faptul că, O. Vasile, de 36 ani, din comuna Gruia, judeţul Ilfov, a plecat în dimineața zilei de 29.03.2013, de la locuința mătușii sale Rusu Maria, din comuna Drăgoiești, spre locul său de muncă din comuna Cornu Luncii, și nu s-a mai reîntors, neputând fi contactat telefonic.
Din primele verificări a rezultat că O. Vasile locuia din luna ianuarie 2013 la mătușa sa R. Maria, în satul Măzănăiești, comuna Drăgoiești și aproximativ din aceeași perioadă se deplasa aproape zilnic la punctul de lucru al unei societăţi comerciale din satul Brăiești, comuna Cornu Luncii, unde acesta presta anumite activități ca muncitor necalificat.
În dimineața zilei de 29.03.2013, în jurul orei 05:45, O. Vasile a plecat de la domiciliul mătușii sale, cu o bicicletă, aparținând familiei unde locuia, în direcția locului său de muncă, fără a da explicații în plus față de zilele precedente.
În cursul aceleiași zile, a fost apelat de mai multe ori pe numărul său de telefon atât de către mătușa sa cât și de către o verișoara a sa, însă acesta avea telefonul închis.Pe timpul efectuării cercetărilor, la domiciliul lui R. Maria s-a constatat că înainte de a pleca, O. Vasile a sustras suma de 2.200 lei și 50 Euro.
Rusu Maria a depus plângere împotriva nepotului său O. Vasile, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, în cauză urmând a se efectua cercetări pentru comiterea infracțiunii de furt între rude.
Sorin Nica
Ziarul de pe Net