Mutarea maternității din Fălticeni de pe strada Sucevei nr. 99 în corpul Colegiului Vasile Lovinescu de pe strada Ion Creangă este tot la stadiul de vorbe.
În ședința de astăzi de Consiliu Local, primarul CĂTĂLIN COMAN a informat că există o presiune din parteafundației Caritatea pentru eliberarea spațiului și a adresat rugămintea ca până pe 14 august aleșii „să vină cu amendamente sau cu alte soluții astfel încât să nu rămânem fără maternitate, dar să evacuăm și spațiul”.
El a adăugat că “avizul Direcției de Sănătate Publică îl vom obține pe proiectul tehnic.
Când DSP va avea proiect tehnic de la noi, va da avizul sau nu sau va veni cu amendamente și completări.
Nu putem solicita avizul până nu avem avizul Consiliului Local.
În momentul în care vom avea toate aprobările ne trebuie cam o lună, o lună și jumătate pentru ca ( virgulă ) clădirea să fie funcțională, cu tot absolut”.
În legătură cu acest subiect, la întrebarea dacă poate da un termen la care noul spital ar putea fi dat în folosință, COMAN a spus : “Nu știu exact, doar estimativ, urmează o serie de licitații…
Există șanse reale de a fi terminat în acest an sau în primăvara anului viitor, dar mai este necesară o finanțare consistentă de aproximativ 12 milioane de lei”.
Clădirea și terenul aferent de pe strada Sucevei au fost retrocedate fundației Caritatea în anul 2008, până în 2014 existând un contract de închiriere.
Pe locul maternității va fi amenajat un Penny Market pe o suprafață de 1.200 metri pătrați, cu 50 de locuri de parcare, fiind prognozate 25 de locuri de muncă.
DAN PASCARU
intrebatil pe aldea si morosanu(cel care a fost la iristar sa negocieze problema locuintelor anl) ce promisiuni are din partea lui coman daca liberalii voteaza acest transfer al maternitatii pe ion creanga.
De ce nu ne spui tu daca stii asa de bine d-nule Goi…sau Goe…
Încă odată vă spun: întrebaţi-i pe cei pe care îi veţi alege de ce au intrat în politică şi de ce candidează!!!