Ieri seară, pe DJ 208D în comuna Mitocu Dragomirnei, un localnic de 70 de ani în timp ce conducea mopedul, fără a poseda permis de conducere, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, s-a dezechilibrat şi a căzut pe carosabil suferind leziuni grave.
Conducătorul mopedului nu purta cască de protecţie.
Acesta nu a fost testat cu aparatul etilotest, însă, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Mopedul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei municipiului Suceava în vederea efectuării unei constatări tehnice.
Tot ieri seară, o patrulă din cadrul secţiei 3 Poliţie Rurală Marginea a fost sesizată că la intersecția DN 17 A cu DC 45 din comuna Horodnic de Sus se află o persoană căzută de pe un moped.
Cu ocazia deplasării la faţa locului, polițiștii au oprit în trafic pe DC 45 mopedul neînregistrat implicat în eveniment și condus de un tânăr de 20 de ani din comuna Marginea.
Întrucât emana halenă alcoolică, tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,71 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.
SORIN NICA