Militarii Detaşamentului de Pompieri Suceava, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Bosanci, au intervenit cu 4 autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui DORIN G., din comuna Bosanci.
La sosirea echipajelor, ardeau anexele gospodăreşti, existând pericolul de propagare la casa de locuit ( P+M ) şi la o gospodărie învecinată.
Au ars şura, construită din lemn şi acoperişul construcţiei corp comun ce îngloba şura şi adăpostul de animale, pe o suprafaţă totală de 240 de metri pătraţi, cu bunurile din interiorul celor două clădiri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost scurtcircuit produs la un conductor electric defect ( instalaţie electrică suprasolicitată ).
SORIN NICA