Poliţia desfăşoară activităţi de identificare a minorei MAXIM VASILICA-IONELA, în vârstă de 15 ani, domiciliată în comuna Horodniceni, sat Brădățel, județul Suceava, care la 01.04.2013 a plecat de la domiciliu, fără a mai reveni până în prezent.
Minora a mai fost plecată de la domiciliu de trei ori în cursul anului 2013, fiind găsită pe raza mun. Suceava, în gara Burdujeni și pe raza satului Băișești, comuna Cornu Luncii, județul Suceava.
Maxim Vasilica-Ionela suferă de afecțiuni psihice și are un defect de vorbire.
Semnalmente: are aproximativ 1,65 m înălțime, constituție atletică, păr drept blond, lung până la nivelul umerilor, fața ovală, ochi albaștri, fără semne particulare sau cicatrici.
La data plecării de la domiciliu era îmbrăcată cu o geacă din fâș uzată, de culoare mov, pantaloni de culoare albastră tip jeans, pe cap purta un fes de culoare neagră și era încălțată cu pantofi sport de culoare mov.
Ajutorul dumneavoastră poate duce la găsirea acestei tinere.
În cazul în care deţineţi date cu privire la persoana în cauză, vă rugăm să apelaţi Poliţia prin 112 sau să sunaţi la 116.000 număr telefonic special pentru copiii dispăruţi.
BIROUL DE PRESĂ AL I.P.J. SUCEAVA