Poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale – IPJ Suceava, în colaborare cu agenţii şi ofiţerii Poliţiei Oraşului Dolhasca, beneficiind de sprijinul luptătorilor Serviciului de Acţiuni Speciale au reuşit, în urma desfăşurării unor percheziţii şi descinderi, să identifice şi să reţină două persoane bănuite de săvârşirea unei tâlhării, victimă fiind un bătrân de 83 de ani.
La data de 5 octombrie, un bărbat de 51 de ani din Probota – Dolhasca a sesizat că persoane necunoscute au pătruns în locuința unchiului său de 83 de ani, unde prin acte de violență l-au deposedat de 1.850 de lei.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că intrușii au forțat ușa de acces în interiorul locuinței, împrejurare în care unul dintre ei l-a lovit pe proprietar cu un obiect peste mână și l-a imobilizat.
S-a stabilit un cerc de suspecţi şi au fost efectuate activităţi investigative şi de cercetare penală în vederea administrării de material probator.
La data de 16 octombrie au fost efectuate 3 descinderi şi percheziţii în locaţii de pe raza oraşului Dolhasca, fiind vizaţi 2 tineri bănuiţi de comiterea faptei, de 16, respectiv 17 ani, ambii din Vlădeni – Botoşani, care locuiesc fără forme legale în Dolhasca.
În urma activităților de cercetare și investigative realizate împreună cu Poliția Dolhasca s-a administrat probatoriu față de inculpați şi s-a recuperat parțial prejudiciul, care a fost restituit persoanei vătămate.
Cei 2 inculpați au fost reținuți de poliţişti pentru 24 de ore pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată și introduși în arestul IPJ Suceava.
Ulterior, ei au fost prezentaţi Judecătoriei Fălticeni cu propunere de arestare preventivă, în urma probatoriului administrat în cauză, instanţa emiţând mandate de arestare a inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie calificată pentru o durată de 30 zile.
SORIN NICA