Târgul mărului cu de toate, între lipsuri, muncă și speranțe

În afară de oficialii care, la fel ca în fiecare an, au împărțit promisiuni la greu, Târgul mărului de la Fălticeni a însemnat, în primul rând, un nou prilej de creștere a vânzărilor pentru comercianții de fructe, alimente, băuturi și alte cele.
Imediat lângă poarta de lemn împănată cu baloți de paie și-a aranjat marfa PETRU ONEA, în vârstă de 40 de ani.  Are 60 de hectare de livadă și pare mulțumit, chiar dacă o spune cam cu regret.  “A fost un an bun, noi avem instalații de irigare prin picurare jumate de suprafață, restul am irigat-o cu cisternele. Dar față de anul trecut, producția e mai mică cu 60 %”.   E mulțumit că, măcar, nu are datorii la banci.  Din punctul ăsta de vedere n-are bătăi de cap.  “Muncim în continuare, nu lăsăm livada, decât să muncești în altă țară, mai bine aici. Am 5 – 6 soiuri de măr, dau cu 2 lei kilul, la cantitate mai mare – 1,5 lei”.

În apropiere s-a instalat NICOLAE IGNAT din Antilești.  Vorbim cu soția, care ne lămurește că deține 8 hectare pe care cultivă 4 soiuri.   “Vindem cu 2 – 2,5 lei pe kilogram, a fost un an bunișor, cu ajutorul lui Dumnezeu”.  Vânzarea chiar merge, ne convingem.  Intrăm în amănunte tehnice : “am avut 8 – 9 stropiri, dar noi îngrășăm livada cu gunoi de grajd pentru că avem vaci și oi”.  Printre cei care se învârt pe-acolo este și viceprimarul CONSTANTIN BULAICON. E tare mândru nu numai de Târgul mărului, ci și de festivalul fanfarelor, că doar avem o tradiție de peste un secol la Fălticeni.   “Totuși, am avut discuții cu mai mulți producători de mere, din diverse motive unii n-au mai venit, dar sperăm ca la final lumea să fie mulțumită”.   Îmi dă un ghiont șugubăt și îmi zice că lumea mai are nevoie și de destindere.  Corect. Dar vicele are și un of :  “piața e plină cu mere tratate din Polonia, din Ungaria.  Trebuie să mâncăm mere autohtone, cele care au și un viermișor, înseamnă că mărul e sănătos”.

În piață își vinde produsele alimentare și MIHAELA MAIER.  Cochetă, bine dispusă că au avut trecere produsele din carne.  “Azi am adus marfă de două ori.  Prețurile sunt exact cele din magazin.  Oricum, duminica e vânzarea mai bună”.   Pe scenă continuă prestația fanfarelor, în piață unii vin, alții pleacă.  Ne face onoarea de a sta de vorbă cu noi și directorul economic ANCA PÂNTEA, de la o firmă locală.  “Ieri vânzarea a mers foarte bine. Avem afumături, mușchi, jambon, produse de oaie, piept, kaiser, tobă, toate am mers foarte bine”.   Deja îmi plouă în gură.   “Concurența este mare, sunt producători de puteri egale, dar produsele noastre sunt apreciate peste tot”.   Îi dorim vânzare plăcută și râde larg.  Corectăm : vânzare bună.

La un raion de lactate și brânzeturi stau de vorbă cu dna. CĂTĂLINA.  Clienții o abordează din toate părțile, așa încât dialogul e segmentat, dar ne înțelegem. E vorba de o afacere de familie.  “Avem burduf de oi, cașcaval, caș de vacă, caș de oi, brânză frământată”. Evident, stocul de marfă a fost refăcut, pentru ca toată lumea să fie mulțumită și să nu plece acasă cu sacoșa goală.  Întreb dacă a majorat prețurile la târg.  „Nu, sunt la fel ca la magazin”.   Povestim și cu VIORICA AIOANEI, care se ocupă de aprovizionare și este chiar relaxată. E și normal, produsele de panificație se vând, vorba aia, ca pâinea caldă.  “Avem 14 magazine la Suceava, la Fălticeni, la Arghira…  Față de anul trecut a fost mai bine, lumea ne cunoaște, vine direct și cumpără. Pâinea neagră la kilogram s-a terminat, s-a vândut cel mai bine”.  Are dreptate, Cât stăm de vorbă, vânzarea nu lâncezește.

MIHAI SPÎNU