Procurorii DNA au efectuat, astăzi, percheziții în 10 locații din județele Iași și Suceava într-un dosar privind fapte de corupție și contra libertății persoanei, comise în perioada 2014 – 2015.
Potrivit unui comunicat, perchezițiile vizează domiciliile unor persoane fizice și sediile unor societăți comerciale.
Procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.
Judecătorul DAN ANTON, vizat de percheziții, ar fi promis că intervine la fostul premier moldovean VLAD FILAT pentru oameni de afaceri, cerând în schimb bani și angajarea unei persoane apropiate într-o instituție din Republica Moldova, au declarat pentru Agerpres surse judiciare.
El a fost ridicat de la domiciliu și dus la Curtea de Apel Iași.
În cauză ar mai fi vizați un avocat și o procuroare.
SORIN NICA