Noaptea trecută, Postul de poliție Valea Moldovei a fost sesizat despre faptul că mai multe persoane necunoscute taie arbori din pădurea ce aparține Ocolului Silvic Privat Fălticeni.
La fața locului s-au deplasat echipaje de poliție, jandarmi și lucrători silvici, ocazie cu care au fost surprinse mai multe persoane în timp ce tăiau cu drujbe și topoare arbori din pădurea aparținând Ocolului Silvic Fălticeni și care au fugit în pădure, reușindu-se identificarea unuia dintre autori ca fiind un bărbat de 33 de ani din comuna Slatina.
În urma calculului valoric estimativ efectuat de specialiștii silvici a rezultat un volum de 12 m.c. lemn rotund specia rășinoase cu o valoare de 3.489 lei fără TVA.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de tăiere de arbori fără drept și furt de arbori, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificării tuturor persoanelor implicate în comiterea faptei.
SORIN NICA