Potrivit unui sondaj centralizat de Centrul de Resurse și Asistență Educațională Suceava, la care au participat 6.262 elevi din clasele a 8 –a de la 134 de unități școlare din județ, 5.748 elevi au optat pentru colegii și licee.
72 de elevi au ales unități din alte județe, 308 au fost nehotărâți, iar 134 nu doresc să continue studiile.
În municipiul reședință, colegiul Petru Rareș a adunat 431 de opțiuni, Dimitrie Cantemir 239, iar Ștefan cel Mare 202 opțiuni.
În municipiul Fălticeni, Mihai Băcescu este vizat de 285 de elevi, Nicu Gane de 250 și Vasile Lovinescu de 108 elevi.
La învățământ profesional, cele mai multe opțiuni a adunat liceul tehnologic Cajvana – 88, iar la învățământ special – Centrul de Educație Incluzivă Suceava, cu 39 de opțiuni.
DAN PASCARU