Marți, 1 decembrie, în Sala Mare a Teatrului Național „Mihai Eminescu”, a avut loc Gala Locală OAMENII TIMPULUI din Municipiul Chișinău. Evenimentul a fost transmis în direct de postul de televiziunea Realitatea TV Moldova, precum și pe internet (www.realitatea.md/tv, www.rlive.md și www.realitatealive.md).
În prima parte a Galei a avut loc prezentarea și înmânarea de diplome nominalizaților OAMENII TIMPULUI din Municipiul Chișinău: Dumitru Crudu (Literatură), Igor Cobileanski (Arte), Ion Tighineanu (Educație și cercetare), Nicolae Beșliu (Societate civilă), Mihai Cimpoi (Diplomație publică), Igor Cașu (Memorie și istorie), Andrei Țurcanu (Jurnalism), Paula-Alexandra Gîtu (Tinere valori), Grigore Zapuhlîh (Sănătate) și Victor Bostan (Antreprenoriat).
Prof. univ. dr. Daniel Șandru, Directorul Revistei TIMPUL, și prof. Florin Iancu, Vicepreședinte al Asociației Revistei TIMPUL, au fost cei care au transmis mesajul de salut din partea organizatorilor, iar Iulian Boia, Director Executiv al Fundației Iași Capitală Culturală Europeană, din partea municipalității ieșene.
Evenimentul s-a încheiat cu un minunat spectacol susținut de către membrii Chișinău Youth Orchestra, conduși de către dirijorul Andriano Marian. Prezentatorul Galei a fost actorul Adrian Păduraru, Ambasadorul Campaniei. La eveniment a participat și dl. Mindaugas Kačerauskis, reprezentant al Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
Partenerii Galei Locale OAMENII TIMPULUI din Municipiul Chișinău au fost: Primăria Municipiului Iași, Ambasada României în Republica Moldova, studioul de producție Froggy Heart, Asociația Națională a Trainerilor Europeni din Moldova, Magic FM și Teatrul Național „Mihai Eminescu”. Partenerul media principal al Galei Locale OAMENII TIMPULUI din Municipiul Chișinău a fost Realitatea TV Moldova. Organizatorii transmit mulțumiri speciale domnișoarei Iulia Guțuleac și doamnei Maria Bunici pentru sprijinul acordat.
Înregistrarea Galei poate fi urmărită accesând siteul Realitatea TV Moldova (http://realitatealive.md/live-gala-oamenii-timpului-de-la-chi-inau_30582.html).