Joi, 10.12.2015, în intervalul orar 06:00–10:00, respectiv 14.00-18.00, pentru diminuarea factorilor de risc privind victimizarea populaţiei prin accidente de circulaţie, în scopul menţinerii unui climat de legalitate în domeniul transporturilor rutiere publice de mărfuri şi persoane, Serviciul Rutier – IPJ Suceava, împreună cu Biroul Rutier Suceava și Formațiunile Rutiere Gura Humorului și Fălticeni, au organizat şi desfăşurat o acţiune de verificare în trafic a respectării legislaţiei rutiere de către conducătorii autovehiculelor licențiate pentru transportul public de persoane, cât și cele din mediul concurențial folosite pentru transportul public de persoane ce nu respectă regimul legal de autorizare/licenţiere indiferent de capacitatea de transport și care produc dezechilibre în rândul activității de transport public în contradicție cu activitățile desfășurate conform reglementărilor legale.
În cadrul acțiunii au fost aplicate 36 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 11.260 lei. De asemenea, a fost constatată şi o infracţiune, fiind întocmit dosar de cercetare penală.
Pentru abaterile la regimul rutier constatate au fost reţinute 4 permise de conducere şi a fost retras un certificat de înmatriculare.
Poliţiştii atrag atenţia prestatorilor de servicii în domeniul transportului rutier să echipeze vehiculele corespunzător şi să respecte cu stricteţe legislaţia rutieră în vigoare. Totodată, solicităm cetăţenilor să nu apeleze la variante de transport neautorizate, punându-şi în pericol viaţa.