Ca urmare a activităţii Corpului de Control al Ministrului Afacerilor Interne, din perioada 16 – 20 noiembrie, de verificare a modului de îndeplinire al măsurilor stabilite în urma inspecţiei efectuate la Instituţia Prefectului Suceava în luna iunie, s-a constatat că din cele 130 de măsuri dispuse, 104 sunt implementate integral, 21 sunt îndeplinite fie parţial, fie sunt în curs de realizare, iar 5 nu au fost realizate din motive obiective.
Potrivit raportului Corpului de Control al MAI, “faptul că au fost îndeplinite mare parte din măsurile dispuse prin raportul aprobat de conducerea MAI a determinat o îmbunătăţire reală a activităţii desfăşurate de către structurile ce au fost supuse inspecţiei.
Prefectul, prin aparatul de specialitate, a manifestat preocupare pentru a fi duse la îndeplinire măsurile dispuse în urma inspecţiei, în vederea exercitării prerogativelor conferite de actele normative în vigoare’’.
DAN PASCARU