Un fălticenean a avut parte de o surpriză neplăcută, astăzi, în timp ce se deplasa cu autocamionul pe drumul DN2, la ieșire din Fălticeni spre Suceava. Mașina pe care o conducea s-a aprins în timpul mersului și în câteva secunde flăcările au cuprins cabina. Tot ceea ce a putut face șoferul a fost să parcheze repede într-o parcare improvizată pe marginea drumului, să sară din mașină și să alerteze pomperii pentru a interveni.
Militarii Detaşamentului de Pompieri Fălticeni au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea incendiului izbucnit la autocamion, iar la sosirea echipajelor ardea violent cabina autocamionului, existând pericolul de propagare la restul autovehiculului.
Potrivit reprezentanților ISU Suceava, incendiul a fost lichidat la ora 13:50 şi au ars elementele combustibile ale cabinei, instalaţia electrică şi alte bunuri.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit produs la un conductor electric defect.
Nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat 70% din autocamion.
“De acolo, din curbă, și până aici mașina s-a aprins(distanță aproximativă de 40-50 metri n.r). Eu am sărit din prima după ce am oprit-o pe marginea drumului. Eram singur în mașină, fără încărcătură. Am încercat să opresc motorul și nu se mai oprea. Mașina este asigurată la o firmă din Austria și voi fi despăgubit. S-a aprins dintr-o dată, cred că de la instalația electrică”, ne-a declarat Ovidiu Bolohan, șoferul autocamionului care a ars.
MIHAI SPÎNU