La data de 14.01.a.c., ora 08.30, în timp ce conducea autoturismul înmatriculat în străinătate pe DN 2, în afara comunei Dărmănești, un tânăr de 25 de ani din orașul Vicovu de Sus s-a angajat în efectuarea manevrei de depășire a autoutilitarei cu remorcă condusă de un bărbat de 51 de ani din comuna Slatina, deși acesta se angajase anterior în efectuarea unei manevre de depășire.
Pentru a evita coliziunea, tânărul a virat și a ieșit cu mașina în afara părții carosabile, oprindu-se în șanțul din partea stângă a direcției de deplasare, fără ca între autoturism și ansamblul de vehicule să fie vreun impact.
În urma accidentului, a rezultat vătămarea corporală uşoară a unei tinere de 25 de ani, a unui bărbat de 48 de ani și a unei femei de 45 de ani, toți din Vicovu de Sus, pasageri în autoturism.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
SORIN NICA