Astăzi, cu prilejul prezentării raportului de evaluare a activității desfășurată anul trecut de Inspectoratul pentru Situații de Urgență, șeful acestei instituții – general de brigadă ION BURLUI a precizat că în anul 2015 activitatea desfăşurată în plan operativ a înregistrat o creştere cu 46,79 % faţă de anul 2014.
Au fost 10.461 ieşiri la intervenţie : 10.259 situaţii de urgenţă ( în medie 28,11 pe zi ), 112 întoarceri din drum, 66 deplasări fără intervenţie și 24 alarmă falsă.
În urma situaţiilor de urgenţă au fost salvate 93 persoane, s-au înregistrat 49 victime ( 15 decedați ).
“Printre greutăţile şi disfuncţionalităţile în activitate amintim resursa umană insuficientă raportat la numărul crescut al misiunilor, complexitatea acestora şi dispersia structurilor operative în teritoriu, multitudinea aplicaţiilor informatice din dispecerat şi a datelor care trebuie raportate în acestea, uzura fizică şi morală a aparaturii de comunicaţii şi informatică din dispecerat” a menționat BURLUI.
DAN PASCARU