Răspunsurile la testul ediţiei trecute (7) : 1.Vauvenargues; 2. J.Renard; 3. A.
Malraux; 4. Stendhal; 5. Chamfort; 6. Joubert; 7. Montherlant; 8.d’Argenson;
9.Napoleon; 10. La Rochefoucauld.
B. DESCARTES (1596-1650) – nu că i-ar interesa pe internauţi – în vremea războiului de 30 de ani, în noaptea de 10-11 noiembrie 1619, are un “vis” ce îi relevă “fundamentele unei ştiinţe admirabile”, adică ideile de forţă ale metodei sale. După care urmează o perioadă de exaltare, sub presiunea activităţii creatoare.
PASCAL (1623-1662), inventatorul unei maşini de calcul şi cel în onoarea căruia a fost numit un limbaj de programare, a purtat până la moarte, în căptuşeala vestei, un pergament ce conţinea un soi de Memorial, menit să-i păstreze în minte o noapte:
“Luni, 23 noiembrie. Anul de graţie 1654, ziua sfântului Clement, papă şi martir şi a altor martiri şi sfinţi […] de la ora zece şi jumătate seara şi până la douăsprezece şi jumătate (noaptea).Foc.[…]”.
Şi Memorialul continuă cu o salată de cuvinte/fraze avant-la-lettre ( dar “delirul păsării nu interesează copacul” – spunea poetul R.Char. Şi nici … postacul – zicem noi ), simptom al unei crize de misticism care l-a făcut pe matematicianul,fizicianul,filozoful cu pricina să caute divinitatea gemând, precum personajele lui Dostoievski de mai târziu, niciodată “călduţe”.
VALÉRY (1871-1945), îşi trasează definitiv o cale lucidă într-o noapte de cumpănă, noaptea de la Genova din 4-5 octombrie 1892 ( “Înspăimântătoare noapte – petrecută în patul meu – pretutindeni furtună – camera mea orbitoare la fiece fulger – şi întreaga-mi soartă jucându-mi în cap. Sunt între mine şi mine …”).
Drept consecinţă, începe efortul intelectual exemplar al acestui poet care îşi ignoră sistematic muza, punând totul în discuţie şi neadmiţând nimic fără probe.
Descartes, Pascal, Valéry – fiecărui francez i se întâmplă ceva în câte o noapte …
Aş fi fost înclinat să conchid flaubertian cele de mai sus, dacă, răsfoind eseurile lui Montaigne pentru “Cartea de recitire”, n-aş fi dat peste cuvântul cancelarului Olivier, că “franţuzii par maimuţe care, din creangă în creangă, se caţără cât mai sus până când, ajunse pe cea mai din vârf, îşi arată curul”.
C. Filip MERARU, insistentul nostru poet local (care a trecut printr-o mare cumpănă în urmă cu două-trei săptămâni), ne trimite următoarea poezie :
AERUL LOCULUI
Mult, mult prea mult
suflet
ni s-a dat
pentru kât avem
de trăit.
Plimbă,
plimbă-ţi sufletul,
neîncetat,
peste memoria
celorlalţi,
fă-l să piardză
ethernitate.
Grăbeşte,
grăbeşte-ţi sufletul,
pentru a ţi-l face
însuţi
koincident.
Nota noastră : observăm, nu fără plăcere, că îi sunt prielnice, poetului local, muştruluielile primite la această rubrică, de vreme ce a început să citească şi altceva decât Păunescu, renunţând a fi rimător. Poate chiar de aceea i-am respectat lui Filip licenţele poetice, care i se trag, desigur, de la prea-multele SMS-uri primite ( sau, poate, dintr-o admiraţie tâmpă pentru trupele din Românica – naşpa, de fapt – care se silesc să pară din Străinezia, schimonosându-şi numele). Naş Pe’, n’est-ce pas !?
D. Aforismele de mai jos aparţin unui autor pe care vă invităm să-l recunoaşteţi:
01. Numai oamenii simţiţi înnebunesc.
02.Ca să fii tu însuţi, trebuie să fii cineva.
03.Nu ne mai putem întoarce în peşteri, suntem prea mulţi.
04.Nu mi-am putut aminti o zi întreagă cuvântul “ghilotină “. Capul se apăra.
05.Omul – produs secundar al dragostei.
06.A trăi e foarte nesănătos. Cine trăieşte – moare.
07.Mulţi dintre aceia care şi-au depăşit timpul au trebuit să-l aştepte nu în încăperile cele mai comode.
08.E mai uşor să înghiţi de viu duşmanul decât ultima lui frază.
09.În faţa piticilor trebuie să te pleci mai mult.
10.Mulţi prieteni mi-au devenit duşmani, mulţi duşmani s-au împrietenit cu mine ; dar cei indiferenţi mi-au rămas fideli.
Todirel CĂLUGĂRIȚA
Ziarul de pe Net
