S-a distrat cu prietenii, a băut mai multe pahare și a vrut să scape de controalele poliției pe strada Serpentina Bunești, unde nici poliția nu merge din cauza calității drumului.
Doar că azi-noapte, la ora 01.55, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni se afla pe strada coșmar a tuturor șoferilor din zonă și l-a oprit pentru control pe bărbatul de 41 ani, din Rădășeni, care conducea o autoutilitară.
Cum polițiștii l-au simțit că mirosea puternic a băutură, au decis să-l testeze cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat. Rădășeneanul a fost dus la Spitalul municipal Fălticeni, unde i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat, din 14.02.2016, tot pentru consum de băuturi alcoolice.
Bărbatul s-a ales cu un dosar penal, care îl va aduce în fața instanței și va trebui să suporte rigorile legii.
SORIN NICA