Am avut deosebita onoare să cunosc oameni deosebiţi, atunci când am abordat domeniul iluziilor din arta plastică universală, iar faptul că părerile mele s-au concretizat într-un volum dedicat acestui stil, mi-a produs o satisfacţie suplimentară, mai ales când am primit din partea d-nei Elena Moskaleva, ediţia îngrijită de Anatoli Kalinin, tipărită la Moscova în anul 2012, a unei encoclopedii dedicate acestui domeniu: „Secretele iluziilor” .
Am găsit aici un imens bagaj informaţional în ceea ce priveşte abordarea plastică a duoscopiei, un adevărat manual al abordării artistice a iluziei. De o parte din autori am scris şi eu, dar de alţii, precum şi de preocupările lor inedite, nu. Totuşi pot să spun, fără lipsă de modestie, că în cartea mea „Artişti plastici de viziune dualistă” (Ed. „Lidana”, Suceava, 2015), există autori care nu-s surprinşi în manualul moscovit, ceea ce îmi oferă satisfacţia postării într-o evidentă zonă de originalitate a studiului efectuat de mine.
Totuşi am fost uluit să descopăr un capitol dedicat muzicii, iar dacă o partitură acunde chipul autorului, ar părea ceva nu prea ieşit din comun, cum este cazul acestui „Marş pentru balet” al lui Ceaikovschi, în care chipul pare un basorelief „construit” în pagină, peste care s-a „desenat” portativul şi apoi notele muzicale, dar şi alte exemplificări provoacă prin ineditul abordării.
Poate că nu-i deloc întâmplător că o bună parte a acestor abordări au rădăcini ruseşti. Se pare că există în această ţară un nucleu de artişti foarte interesat de acest domeniu. Am remarcat-o şi eu, cu precădere pe arta plastică. Şi aş aminti aici de Elena Moscaleva, Vadim Dolinsky, Serghei Suvorov, Igor Lysenko, dar şi Victor Molev (ultimul stabilit în Canada). Însă şi domeniul iluziilor pe portativ este abordat cu mare curaj de către nativii spaţiului rus.
O altă exemplificare în ceea ce priveşte spiritul acestor „iluzii” este şi acest catren scris cu note muzicale, evident, pe un portativ. Recunosc că nu sunt în măsură să înţeleg muzicalitatea acestui produs şi nici măcar dacă ea este posibil de reprodus. În plus, necesită o bună înţelegere a grafiei ruseşti pentru a fi capabili de a recunoaşte textul „criptat” sub formă de note muzicale. În imagine, catrenul este rescris adecvat sub portativ. Este (sau nu) un mesaj ascuns (special codificat), este o poezie, nu ştiu să vă răspund, dar să reţinem ideea!
Dar dacă acest mesaj poate fi un subiect pentru serviciile secrete (ori de romane poliţiste), sau nu, iarăşi nu pot să mă pronunţ, dar, se pare că există un precedent (nu foarte bine clarificat din punct de vedere istoric), al mesajelor criptate muzical de către Mata Hari, acuzată, la vremea sa, de spionaj, considerându-se că modalitatea de transmitere a informaţiilor era un cod dezvoltat pe baza notelor muzicale[1].
Dar totuşi să rămânem pe un registru pacifist şi să vă prezint o partitură care are particularitatea că poate fi citită şi cu susul în jos. Această lucrare, semnată de W.A. Mozart, se adresează unui duet de instrumentişti, care parcurg în acelaşi timp partitura, dar poziţionaţi faţă în faţă, astfel încât unul din ei o citeşte în formatul răsturnat, rezultând un „dialog” de sunete, în concordanţă cu abordarea clasică. Este evident că nu-i la îndemâna oricui de a înţelege această partitură. (Nici a mea). Dar am găsit, datorită tehnologiei actuale dezvoltată pe internet, suficiente exemple pe youtube, care să-mi demonstreze melodicitatea aceste abordări.
Vă scriu mai jos câteva link-uri pe care le puteţi accesa pentru a vă forma o idee asupra partiturii lui Mozart:
https://www.youtube.com/watch?v=oa64NssQofo
https://www.youtube.com/watch?v=DREsEraBF9U
Iată că şi muzicienii pot genera dualism! Q.E.D.
GABRIEL TODICĂ
Temă
Încercaţi traducerea versurilor:
но я васъ всетаки любю
эта карта – въстникъ мои
мои привъть тебъ несущй
каждой нотой знать дающй
что ты сдълала со жной!
[1] Maria Aleze, ş.a. – “Mari enigme ale trecutului”, Ed. Reader’s Digest S.R.L., Bucureşti, 2004, pag. 219
