Astăzi, la şedinţa aniversară de împlinire a 21 de ani de la reînfiinţarea Instituţiei Prefectului, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, profesorul fălticenean ALEXANDRU RĂDULESCU, a ţinut să laude prestaţiile tuturor şefilor din Prefectură de la Revoluţie încoace în gestionarea problemelor delicate cu care s-au confruntat.
“Au fost 21 de ani dificili, cu numeroase transformări sociale, politice, economice, instituţionale, iar dvs. aţi fost obligaţi să faceţi faţă acestor provocări. Întotdeauna Instituţia Prefectului s-a manifestat extrem de eficient. În ultimul an am simţit în colaborarea cu dvs. un partener onest.“ a precizat el.
Totuşi, RĂDULESCU a criticat prestaţia unor jurnalişti din presa centrală, referindu-se strict la inaugurarea liftului de la spitalul din Gura Humorului.
“Am participat împreună la evenimente plăcute, am inaugurat instituţii sanitare, culturale şi unităţi economice importante pentru judeţul nostru, chiar dacă uneori au fost duse în derizoriu de presa centrală“ a apreciat vicepreşedintele CJ.
Reamintim că la inaugurarea de la Humor a participat o adevărată “armată” de oficialităţi – senatorul NICOLAE BEREANU, deputaţii ALEXANDRU BĂIŞANU, RADU SURUGIU şi CONSTANTIN GALAN, prefectul FLORN SINESCU, subprefectul CONSTANTIN HARASIM, preşedintele Consiliului Judeţean CĂTĂLIN NECHIFOR, vicepreşedintele ILIE NIŢĂ, primarul MARIUS URSACIUC, precum şi şefi de instituţii descentralizate.
Dan Pascaru
Ziarul de pe Net