În perioada 14 – 20 martie, Banca Naţională a României, Ministerul Educaţiei Naţionale şi Child and Youth Finance International au organizat activităţi pe teme financiar-bancare adresate tinerilor, în cadrul programului Global Money Week.
Evenimentele s-au desfăşurat în cadrul unui proiect mai amplu de educaţie financiară iniţiat de BNR – Să vorbim despre bani şi bănci și au fost organizate la nivelul întregii țări cu sprijinul inspectoratelor şcolare.
La activitățile educaționale desfășurate de către reprezentanţii Agenției BNR Suceava au participat 807 elevi și profesori din ciclul primar şi gimnazial.
Este al treilea an consecutiv în care BNR participă la programul GMW.
DAN PASCARU
Suntem creditor privat si va oferim toate tipurile de servicii de împrumut tuturor. Garantate și negarantate creditele acordate persoanelor fizice și companiilor la o rată a dobânzii foarte scăzută cât mai puțin de 3%. Noi acceptăm orice durată și vă puteți califica indiferent de statut. Contactati-ne azi pentru solutia potrivita nevoilor dumneavoastra financiare la cash.solutions@cash4u.com.