La acest final de săptămână s-a desfășurat, în parcarea ShoppingCity Suceava, competiția Bucovina Dog Show.
În cadrul concursului organizat în 4 ringuri de Asociația Chinologică au participat exemplare din întreaga țară, iar arbitrii au fost din România și Ucraina.
Suceava se numără printre cele 13 orașe din România gazde de expoziții chinologice internaționale.
În parcarea Shopping City au fost amplasate și puncte de vânzare a accesoriilor, cosmeticelor și hranei pentru animale.
Dincolo de competiție, iubitorii de câini au discutat cu profesioniști din domeniu despre tot ce-i interesează și îi aproprie în pasiunea lor comună : diete, antrenamente, întreținere, medicină veterinară etc.
DAN PASCARU