În urma avertizărilor de fenomene meteo periculoase de ieri, la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a fost activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, cu reprezentanţi ai pompierilor militari, prefecturii, poliţiei, jandarmeriei şi ai Sistemul de Gospodărire a Apelor.
Prin Dispeceratul comun ISU – SAJ s-au informat imediat toate Primăriile de pe raza judeţului cu privire la atenţionările emise.
În paralel, pompierii militari au pregătit tehnica şi mijloacele de intervenţie la nivelul fiecărei subunităţi de salvatori din judeţ şi au suplimentat efectivele de intervenţie, fiind chemaţi de acasă salvatorii aflaţi în turele libere.
37 de pompieri militari, cu 16 mijloace de intervenţie, sprijiniţi de poliţişti, jandarmi, lucrători ai Serviciilor Voluntare şi ai Comitetelor Locale pentru Situaţii de Urgență ( în total 89 persoane cu 30 mijloace de intervenţie ), au intervenit în urma ploilor torenţiale care au afectat localităţile Suceava, Câmpulung Moldovenesc, Gemenea şi Chiril.
Din primele estimări, au fost înregistrate următoarele situaţii de urgenţă, generate de fenomenele meteo periculoase : municipiul Câmpulung Moldovenesc pe Calea Bucovinei, pompierii militari au intervenit pentru evacuarea apei de pe o suprafaţă de 200 de metri pătraţi din subsolul hotelului Eden, municipiul Câmpulung Moldovenesc, pe strada Mihail Sadoveanu s-a evacuat apa dintr-un beci şi anexele unei gospodării, comuna Crucea în satul Chiril pârâul Chiril a ieşit din matcă şi inundat 8 curţi, 2 locuinţe şi 2 anexe, a afectat 10 podeţe ( 7 distruse şi 3 avariate ).
De asemenea, a fost distrus un drum comunal pe o distanţă de 100 de metri liniari şi au fost rupţi doi stâlpi, dintr-o reţea electrică de joasă tensiune.
În comuna Stulpicani, sat Gemenea, pârâul Pătrăuceni a ieşit din matcă şi a afectat 9 gospodării ( 14 anexe şi 9 curţi ) şi a distrus 6 podeţe.
În municipiul Suceava, strada Mihai Eminescu, pompierii militari au intervenit pentru evacuarea apei dintr-un garaj inundat, iar pe strada Oituz pompierii militari au intervenit pentru evacuarea apei dintr-un subsol de bloc.
În total, în localităţile afectate s-au înregistrat 2 locuinţe inundate, 17 anexe, 18 curţi, 2 subsoluri, un drum comunal distrus pe 100 de metri liniari şi 16 podeţe afectate ( 13 distruse şi 3 avariate ).
SORIN NICA