Locuința uni bătrân din Baia a fost afectată de un incendiu ieri, la ora 11.29 când pompierii militari de la Detaşamentul Fălticeni au intervenit pentru localizarea şi lichidarea flăcărilor. La locul incendiului ardea acoperişul casei pe o suprafaţă de aproximativ 65 mp, cu pericol de propagare la toată gospodăria. Proprietarul, M. Vasile, în vârstă de 86 de ani a suferit un atac de panică şi a primit primul ajutor medical de urgenţă din partea pompierilor de pe ambulanţa SMURD, refuzând transportul la spital. Cauza probabilă de incendiu a fost flacăra provenită de la o candelă lăsată nesupravegheată.
Sorin Nica
Ziarul de pe Net