De multe ori suntem tentaţi să credem că frumuseţile altora sunt mai “tari” decât ale noastre fără să încercăm câtuşi de puţin să ne uităm măcar în oglindă sau să privim în jurul nostru, la cel de lângă noi. De multe ori mirajul străinătăţii a fost mai puternic decât puterea de a privi în propria ogradă. Sau poate că propria ogradă a devenit prea banală pentru că o vedem zi de zi şi de aceea ne induce gândul de a privi mereu spre curtea vecinului şi de a evada din ea. Dar după o asemenea escapadă parcă gândul spre casă te copleşeşte şi sfârşeşti în a aprecia cu mai multă tărie propria-ţi curte. Atunci vezi cu alţi ochi toate cele de lângă tine şi începi să le înţelegi rostul, să le dai mai multă importanţă şi să-ţi dai seama cât de mult a ţi-au lipsit sau cât de orb ai putut să fii până atunci. Abia atunci parcă începi să înţelegi semnificaţia versului eminescian: „nu căuta în depărtare fericirea ta, iubite! […]” şi parcă începi să vezi ceea ce altă dată nu vedeai.
Aşa se întâmplă şi cu frumoasa noastră Bucovină. Tentaţia de a călători spre alte ţinuturi e cât se poate de mare, dar câţi dintre noi ne-am obosit să cercetăm cu mai multă atenţie locurile de lângă noi? Câţi dintre noi au încercat să se cunoască mai întâi pe ei? Câţi dintre noi au încercat să vadă frumosul de lângă ei? Poate prea puţini!… De aceea eu vă propun să facem un exerciţiu de autocunoaştere, de a ne regăsi pe noi înşine în propria ogradă, în propria ţară. Şi să ne cunoaştem cu adevrărat propriul pământ!…
Şi dacă tot am adus vorba de Bucovina, haideţi să încercăm s-o cunoaştem mai bine! În ziua de azi, spaţiul istoric numit „Bucovina” este asociat cu Judeţul Suceava însă lucrurile nu au stat dintotdeauna aşa:
Suprafaţa atribuită regiunii istorice Bucovina cuprinde un teritoriu ce acoperă zona adiacentă orașelor Rădăuți, Suceava, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Vatra Dornei, Siret și Vicovu de Sus din România, precum și Cernăuți, Cozmeni, Zastavna, Vășcăuți pe Ceremuș, Vijnița, Sadagura și Storojineț din Ucraina. Aşadar partea românească a acestui teritoriu este denumită şi “Bucovina de Sud” Şi ocupă cea mai mare parte a Judeţului Suceava, dar nu în totalitate. De ce nu tot judeţul? Din simplul motiv că în anul 1775, Austria şi-a anexat doar atât din teritoriul României, iar acest nou pământ austriac a căpătat denumirea oficială de „Ducatul Bucovinei”, împăratul Frantz Iosef I preluând şi titulatura de „Mare Duce al Bucovinei”. Evident că cei 144 de ani de ocupaţie habsburgică şi-au lăsat amprenta adânc asupra istoriei locului. Dar cel mai important aspect ce merită menţionat, a fost crearea unei mentalităţi specifice rezultată din combinarea conştiinţei naţionale româneşti cu rigoarea şi mentalitatea austriacă. De aceea bucovinenii se consideră unici în peisajul moldovenesc, o mândrie oarecum motivată. Şi de ce n-ar fi aşa? La fel fac şi ardelenii, şi bănăţenii etc.
Denumirea de Bucovina provine din cuvântul slav pentru fag (“buk”), astfel termenul “Bucovina” se poate traduce prin “Țara fagilor”. De ce Ţara Fagilor? Cel mai probabil datorită bogăţiei acestui ţinut în păduri de foioase, în special de fag. Dar această zonă istorică românească a purtat şi alte denumiri, nefiind concret delimitată. Cel mai des a fost numită Ţara de Sus (a Moldovei) sau chiar Ţara Moldovei, aici fiind obârşia întregului Stat Moldovenesc, locul unde a descălecat Dragoş, iar, apoi, Bogdan a creat noul stat. Au mai circulat în paralel şi denumirile de Plonina, Cordon/Cordun și Arboroasa. Acest ultim apelativ este reafirmat de un grup de studenți români de la Cernăuți (Ciprian Porumbescu, Zaharia Voronca, Constantin Andreevici Morariu), care au înființat societatea cu același nume în 1875.
Şi iată că numai din căutarea explicaţiei numelui acestui ţinut a izvorât atâta istorie! Ce se va întâmpla dacă vom încerca să ne găsim rădăcinile? Câtă istorie va mai ţişni din ţărână?
Aşa că vă propun să ne luăm rubsacul în spinare şi să pornim la pas prin Bucovina. E locul în care oriunde ai scormoni, găseşti puţină istorie. Fiecare talpă de pământ ascunde comori nebănuite. Nu numai păşim pe istorie dar şi repirăm istorie aici în Bucovina. Numai simplul fapt că aici a descălecat Dragoş punând bazele noului stat pe care l-a numit după credinciosul său câine, aşa cum spune legenda, te face să-ţi treacă un fior pe şira spinării. Iată cum ofranda adusă noului stat printr-un sacrificiu suprem şi-a găsit loc pe blazonul Moldovei. O legendă care ar trebui s-o cunoască fiecare moldovean. Dar o cunoaștem?
Legenda spune că, umblând Dragoș Vodă la vânătoare, a auzit că fraţii lui de la răsărit de munţii Carpaţi, de pe valea râurilor Siret şi Prut, sufereau mult din pricină ca-i jefuiau şi-i ucideau tătarii. Atunci a decis să vină în ajutorul acestora cu o ceată de viteji maramureșeni, traverând munții. Numai că în calea lui Dragoş şi a vitejilor săi, a ieşit un bour sau zimbru, mai mare ca un taur, cu coarne ţepoase, cu grumaz gros, cu copite tari, cu păr lung negru, cu ochi holbaţi, fioroşi, cu nări largi. Voievodul l-a țintit cu un arc, rănind fiara, iar Molda, cățelușa voievodului a pornit în urmărirea animalului rănit. Bourul a trecut un râu învolburat însă cățelușa s-a înecat în încercarea sa de a se ține după vânat. Dragoș a prins până la urma bourul dar Molda nu a mai putut fi salvată, așa că, în amintirea ei, voievodul a numit acea apă Râul Moldova, iar ținutul în care a descălecat, Țara Moldovei.
Se pare că locul unde a descălecat Dragoș este chiar zona Bucovinei, relieful favorizând crearea unui sistem de apărare eficient. Din acest motiv voievozii moldoveni și-au stabilit cetatea de scaun tot aici. Așa că o simplă observație asupra multitudinii de monumente ce au rămas mărturie asupra trecerii lor în eternitate ne face să ne dăm seama de adânca semnificație a acestor locuri. Pe lângă caracterul lor spiritual, bisericile și mănastirile din Bucovina nu sunt doar lăcașuri de cult. Ele sunt monumente de spiritualitate moldovenească, centre de cultură dar și redute de apărare în același timp, cripte voievodale în care este îngropată o parte din istoria neamului românesc. Fiecare voievod și-a clădit propriul loc de veci în propria sa mănăstire. Iar urmele lăsate de acestea s-au cam șters în timp. Din acest motiv este foarte greu să le cercetezi. Încă trebuie să ne mai căutăm istoria printre pietre funerare!… Cert este că Bucovina are cea mai mare densitate de lăcașe de cult a căror ctitori sunt voievozii moldoveni, iar frumusețea le-a făcut celebre. Întreaga lume le apreciază și le admiră, iar noi trebuie să ne mândrim cu asta. Dar trebuie să știm și să prețuim!
Din acest motiv vă propun să căutăm să cunoaștem cu adevărat aceste lăcașe de cult în tot ceea ce semnifică ele dincolo de aspectul lor pur religios. Ele sunt în fapt o structură puternic sudată de Istorie, Artă, Religie (și Turism) în care nu poți să te folosești de una fără să te atingi de alta. Voi aborda aceste obiective nu doar sub aspectul lor turistic, ci în strânsă concordantă cu istoria locului, cu bibliografia ctitorilor, cu aspectele legate de arhitectura sau pictura lăcașului de cult.
Vom aborda, pe rând toate aceste obiective așa cum ne-am propus. Iar pentru ca cititorul să-și poată face o idee asupra amplasării geografice a acestora, vă propun să urmăriți hărțile schematice de mai jos în care sunt figurate aceste obiective.
Fig. Harta Municipiului Suceava
Dar pentru început, vă propun să căutăm piatra de hotar dintre vechiul regat și imperiu. O găsim la câțiva kilometri de Fălticeni. Mai exact, în satul Cornu Luncii, pe șoseaua ce duce spre municipiul Gura Humorului, la câteva sute de metri de intersecția ce îți oferă alternativa de a merge spre Mălini-Slatina (stânga) sau 
spre Horodniceni (dreapta).
Deși în acea zonă, pe șosea, este restricție de viteză, clădirea poate trece foarte ușor neobservată. Este o clădire mică dar sobră, amintind de atitudinea austriacă, de culoare galben-crem, cu ornamente vișinii.
Este vorba de fosta clădire a punctului vamal. Acum este muzeu și adăpostete numeroase obiecte și echipamente ce au aparținut celor ce au slujit aici. Faceți un popas și intrați!
Fig. Harta Județului Suceava
Dincolo de acest hotar se poate remarca cu ușurință că forma arhitecturală a caselor de pe marginea șoselei se modifică semnificativ. Au o altă încărcătură. Se simte, chiar și după atâția ani, rigoarea austriacă. Ați pășit de fapt în Bucovina! Bine ați venit!
Reportaj de Gabriel Todică
