
Organizația Județeană PSD Suceava a luat act “cu stupoare” de modul nedemocratic în care președintele Consiliului Județean GHEORGHE FLUTUR gestionează relația cu directorii aparatului de specialitate al Consiliului Județean și ai instituțiilor subordonate.
Într-o manieră pe care o consideră “ca aparținând unor vremuri demult apuse”, uitând probabil de măsurile asemănătoare adoptate de PSD, purtătorul de cuvânt ALEXANDRU RĂDULESCU spune într-un comunicat că, prin discuții individuale, FLUTUR i-a convins pe directorul Centrului Cultural Bucovina și pe directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului să demisioneze din funcție și să solicite transferul pe un post de execuție și că “în discuția avută cu unul dintre directori a menționat și faptul că funcția de manager pe care acesta o deține este incompatibilă cu opțiunea politică exprimată”.
Comunicatul lui RĂDULESCU critică și proiectul de modificare a organigramei CJ în sensul transformării a 4 direcții ( juridică, economică, programe și patrimoniu ) în servicii : “Acești directori, selectați probabil nu întâmplător de președintele FLUTUR, au obținut prin concurs această funcție în mandatul președintelui NECHIFOR ( 2012-2016 ) și s-au evidențiat prin implicare și performanțe profesionale care le-au adus în fiecare an calificative excelente în actul de evaluare profesională.
Organizația Județeană a PSD Suceava consideră aceste demersuri ale președintelui Consiliului Județean drept abuz în serviciu și dorește să-i amintească acestuia propriile cuvinte la investirea în funcție : „A venit momentul să lăsăm deoparte patimile politice și logica de campanie electorală și să îmbrăcăm haina administrației”.
DAN PASCARU
Ziarul de pe Net
Daca este ilegal sa e adreseze instantei de judecata.daca nu se adreseaza instantelor de judecata atunci este legaal si acuzatiile sunt minciuni!E vremea sa se lamureasca aeste asoecte legal si nu din barfe!Daca e abuz in serviciu sa se ceara interventia instantei de judecata!
Dar sportivii din Falticeni care au fost numiti de PSD directori de scoli sau directori de institutii publice ? Nu erau altii pe post ? Cum i-ati dat afara pe vechii? Cum a ajuns Ion Mihai directorul general al Clubului Sporturilor Tehnico..din Suceava? Gabi Matei, Laurentiu Tomescu, Iulian Daraba ? Dar fiul lui Bulaicon la Spital? Dar puturosii din Primarie care vin cand vor la birou? Voi vorbiti pesedistilor care ati modificat organigramele ? De Ticu Parasca va amintiti?
Parasca ,fost ofiter de marina si-a recastigat in instanta postul din politia comunitara Falticeni,din cate mi-a zis cineva dimineata.