- el i-a avertizat pe salariații AFIR și APIA să “își schimbe mentalitatea” în relațiile cu fermierii
- președintele CJ FLUTUR i-a invitat afară din sală pe ziariști exact înainte de a lua cuvântul fermierii și șefii instituțiilor descentralizate

În această după-amiază, ministrul Agriculturii ACHIM IRIMESCU s-a întâlnit, la Palatul Administrativ Suceava, cu șefi de instituții din domeniu, fermieri și cu o parte din primarii PNL convocați de administrația județeană.
El a ținut un lung expozeu în care a amestecat conjuncturile nefavorabile (embargouri), subvențiile pentru animale și terenuri, întârzierea plăților, prețul scăzut de achiziție la lapte, extinderea piețelor de desfacere, asocierea agricultorilor, vânzarea terenurilor agricole către străini, refacerea sistemului pomicol, închirierea pășunilor, depunerea proiectelor, concluzionând de cele mai multe ori că „nu avem o soluție în momentul de față” sau că „va mai trebui să analizăm această problemă, alături de dvs.”.
Ministrul Agriculturii s-a referit, de mai multe ori, la greșelile din trecut și la incapacitatea Guvernului anterior de a derula programe în domeniu.
La finalul cuvântului, IRIMESCU a ținut să se adreseze direct către conducerile și angajații celor două agenții de plăți – Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură ( APIA ) și Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale ( AFIR ): „Cele două agenții există pentru că dvs. (fermierii – n.r.) existați.
Vreau neapărat ca mentalitatea funcționarilor să se schimbe, funcționarii trebuie să-i asculte și să-i îndrume pe fermieri.
Ei (funcționarii – n.r.) au salarii destul de bune, nu ei vă dau bani, sunt banii dvs., ei doar veghează și asigură că banii ajung la dvs. în condiții legale, atât fac ei.
Am înțeles că sunt tot felul de abuzuri care se fac, comportament incorect”.
După cuvântarea lui IRIMESCU, a vorbit și președintele CJ GHEORGHE FLUTUR, care a preluat acest ultim subiect: „Vorbim cu țăranii în limbaj academic, despre softuri, ne scrântim limba, ce să înțeleagă oamenii ăștia ?
Ne trebuie un limbaj mai puțin academic și mai practic”.
După o oră de păreri expuse în sens unic de la tribuna sălii de ședințe a Palatului Administrativ, FLUTUR i-a rugat pe jurnaliști să părăsească sala pentru a nu asista la dialog, adăugând că “la final o să avem o declarație scurtă”.
DAN PASCARU
Ziarul de pe Net