Pericol pentru românii care doresc să călătorească în Ucraina: Ministerul Afacerilor Externe a transmis printr-o informare faptul că ieri, 12 august 2016, Serviciul de Securitate ucrainean a stabilit noi grade de alertă teroristă pentru toate regiunile țării:
Nivel „roșu” (amenințare reală): regiunile Donețk, Lugansk și Peninsula Crimeea.
Nivel „galben” (amenințare probabilă, se stabilește la existența unei informații sigure/confirmate de pregătire a unor acte teroriste): regiunile Zaporijie, Nikolaev, Odesa, Sumî, Harkov, Herson, Cernigov.
Nivel „albastru” (amenințare potențială, se stabilește la existența unei informații, care necesită confirmarea, cu privire la pregătirea unor acte teroriste): regiunile Dnepropetrovsk, Transcarpatia, Rivne, Hmelnițk, Cerkasî, Cernigov, Kiev (orașul și regiunea).
Nivel „gri” (amenințare posibilă, se stabilește în cazul existenței unor factori/condiții care ar putea conduce la acte teroriste): regiunile Vinița, Volîni, Jitomir, Ivano-Frankivsk, Kirovograd, Lvov, Poltava, Ternopil.
De asemenea, MAE recomandă consultarea paginii de Internet www.mae.ro şi reamintește faptul că cetățenii români care călătoresc în străinătate au la dispoziţie aplicaţia „Călătoreşte în siguranţă” (disponibilă gratuit în „App Store” şi „Google Play”), care oferă informaţii, sfaturi de călătorie şi posibilitatea de a fi alertați, în cazul în care apar situaţii speciale, precum şi serviciul de alertă prin SMS, aferent campaniei de informare „Un SMS îţi poate salva viaţa!”.
DAN PASCARU
Ziarul de pe Net