În urma mea
Poartă-mi pașii toamnă prin inima pădurii
Și dezbracă ruginiul veșmânt peste umerii mei.
Povara aceasta ascunde atât de frumos gândurile întinse ca pe caldarâm.
În urma lor calcă sfiosă o căprioară.
Își caută drumul și adulmecă mișcările mele.
Sunt cu toată voia mea mult înaintea ei
Și totuși, nu-i scapă nimic.
Miroase până și frica…
Stă nemișcată de parcă ar vrea să mă țintuiască timpului,
Dar mă scapă o secundă din ochi
Și atunci fug, fug de ea ca de propriul meu vânător
Și nu vreau decât capătul pădurii ca să mă pot reîntoarce.
Mi-ar fi fost mult mai simplu dacă în urma mea s-ar fi aflat un lup!
de Cristina Bărăscu
Frumoase versuri,ascund multa sensibilitate si te fac pentru cateva clipe sa uiti povara timpului prezent.Felicitari
Hm…!