Sâmbătă, 03.09.2016, la ora 21.20, în timp ce conducea autoturismul pe DJ 208, pe raza localității Preutești, Mihai M. (61 de ani), din municipiul Fălticeni, a intrat în coliziune cu autoturismul condus de Ionuț R. (19 ani), din comuna Preutești, care circula în aceeaşi direcţie de mers.
În urma accidentului, a rezultat rănirea Iulianei M. (57 de ani), din municipiul Fălticeni, pasageră în autoturismul condus de bărbatul de 61 de ani.
Conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a fost și el transportat cu ambulanța la spital, pentru acordarea de îngrijiri medicale, însă, nu a rămas internat.
Cei doi conducători auto au fost testați au aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
SORIN NICA
Ziarul de pe Net