Mâine, între orele 8 – 10, se va derula o grevă de avertisment inițiată de membrii Sanitas, în urma adunării a peste 1.600 de semnături.
Federaţia Sanitas transmite că a primit mesaje de susţinere şi de la asociaţii de pacienţi, organizaţii profesionale ale medicilor şi asistenţilor medicali, precum şi alte sindicate din sectorul sanitar.
Preşedinte Sanitas Suceava, Romică Balan, a menționat că în perioada celor două ore de grevă, protestatarii vor asigura o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale.
“Toţi pacienţii internaţi vor beneficia de tratament şi îngrijire medicală, nu vom aduce prejudicii sănătăţii acestora prin protestul nostru.
Îi rugăm pe cei care se adresează unităţilor sanitare pentru afecţiuni cronice, fără risc imediat, să înţeleagă că SANITAS nu a dorit să se ajungă la aceste proteste, că ele sunt consecinţa deteriorării dramatice a condiţiei lucrătorilor din sistemul sanitar.
Ne exprimăm speranţa că nu vom fi împiedicaţi în exercitarea dreptului nostru la proteste, că vom fi corect înţeleşi şi de către pacienţi şi de către cei care nu susţin sau nu simpatizează cu sindicatele SANITAS” a menționat el.
În cazul în care revendicările Sanitas nu îşi vor găsi rezolvare, pe 31 octombrie va fi declanşată greva generală, pe periodă nelimitată.
DAN PASCARU