Având în vedere necesitatea finalizării aplicării legislaţiei în materia fondului funciar şi a executării hotărârilor judecătoreşti definitive și irevocabile, prefectul de Suceava Constantin Harasim a aprobat un plan de măsuri care prevede acţiuni ce se vor realiza atât la nivelul comisiilor locale de fond funciar, cât şi la nivelul Comisiei Judeţene de fond funciar.
În cadrul acestui plan de acţiuni, o măsura a reprezentat-o solicitarea adresată Direcţiei Silvice să acorde sprijin în identificarea suprafeţelor de teren cu vegetaţie forestieră retrocedabil în această etapă, în vederea punerii în executare a hotărârilor judecătoreşti.
Direcţia Silvică informează că structurile silvice au transmis tuturor comisiilor locale pe unităţi amenajistice şi unităţi de producţie, situaţia terenurilor forestiere din proprietatea statului pe care le administrează şi conturul acestora.
De asemenea, informează că retrocedabile în această etapă suntterenurile forestiere de peste 10.000 hectare la nivel de judeţ.
Datele puse la dispoziţie de către Direcţia Silvică au fost comunicate primarilor.
„Atragem atenţia primarilor şi secretarilor localităţilor care nu au înaintat încă propunerile privind nominalizarea membrilor comisiile locale de fond funciar, să procedeze urgent la transmiterea lor, în vederea emiterii ordinului prefectului privind constituirea noilor comisii, evitându-se în acest mod blocarea activităţii pe linia aplicării legislaţiei în materia legilor fondului funciar” se menționează într-un comunicat al Prefecturii.
DAN PASCARU