La finalul ședinței de azi a Consiliului Județean, președintele Gheorghe Flutur ( PNL ) a rostit un cuvânt în care a alternat împăcarea politică înaintea Crăciunului cu reproșuri la adresa contestatarilor.
El a mulțumit tuturor pentru colaborare și a adăugat, referindu-se voalat la criticile care au venit din partea PSD : “Dacă au fost lucruri care, într-un fel sau altul, poate că puteau să meargă mai bine, trebuie să ne asumăm și să le îndreptăm și asta de la mine trebuie să plece și aveți garanția mea.
Dacă au fost nuanțe de declarații, îmi cer scuze, dar vă rog să le interpretați cu declarațiile politice ca atare.
N-aș vrea să mă uit în stenogramele sau în declarațiile fiecăruia dintre noi, că atacuri și izuri politice cu trimitere a avut fiecare în mai mică sau mai mare măsură, însă niciodată n-a fost vorba de altceva în mod categoric”.
Cuvintele sale au fost aplaudate de consilierii liberali și tratate cu indiferență de cei social democrați.
După ședință, conducerea CJ și consilierii au ciocnit pahare de șampanie și au fost urați de membrii ansamblului Ciprian Porumbescu, pe holul de la etajul întâi al Palatului Administrativ.
DAN PASCARU