Potrivit unui comunicat de presă transmis de Prefectura Suceava, începând cu data de 01 ianuarie 2017 se modifică contravaloarea paşapoartelor. Un paşaport simplu temporar va costa 218 lei, un paşaport simplu electronic, cu valabilitate 5 ani, eliberat persoanelor peste 12 ani – 280 lei, iar un paşaport simplu electronic, cu valabilitate 3 ani, eliberat minorilor sub 12 ani – 256 lei.
Micșorarea tarifelor se datorează diminuării cotei de TVA de la 20% la 19%, prevăzută de Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal, ceea ce conduce la scăderea contravalorii blanchetei de paşaport ce intră în componenţa taxei de paşaport, aspect comunicat de C.N. ”Imprimeria Naţională” S.A.
Totodată, sursa citată a mai anunțat că începând cu 16.01.2016 va deveni funcțională a IV-a stație de preluat imagini și documente, astfel încât la nivelul Serviciului Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple al Județului Suceava va fi posibilă preluarea unui plus de 80 de cereri.
SORIN NICA
Ziarul de pe Net