Având în vedere condițiile meteorologice nefavorabile din această perioadă ( vânt, ninsori, viscol și temperaturi foarte scăzute ), la sediul Prefecturii Suceava a avut loc astăzi ședința operativă cu structurile Ministerului de Interne – Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Inspectoratul de Jandarmi și Inspectoratul de Poliție.
S-a stabilit ca în municipiul reședință să se constituie patrule mixte formate din reprezentanți ai ISU, IPJ, IJJ și ai Serviciului de voluntariat pentru situații de urgență, care să intervină pentru identificarea și monitorizarea tuturor categoriilor de persoane vulnerabile – vârstnici, fără adăpost, gravide și persoane dializate.
La nivel județean s-a transmis o circulară tuturor Primăriilor în vederea luării măsurilor ce se impun în astfel de situații.
DAN PASCARU