Urmare a temperaturilor scăzute, râurile din judeţul Suceava prezintă poduri de gheaţă, poduri de gheaţă în alternanţă cu pod de gheaţă cu ochiuri și gheaţă la mal.
Podurile de gheaţă formate mai ales la munte au o grosime care variază de la 40 centimetri pe râul Dorna afluent de dreapta al râului Bistriţa – tronson izvoare – confluența cu pârâu Dornișoara până la 6 – 7 cm. pe râul Somuzu Mare afluent de dreapta al râului Siret pe tronson Preutești -confluenţă râul Siret.
Nu sunt formate blocaje care să ridice probleme de inundaţii, iar debitele pe toate râurile din judeţ sunt, în general, staţionare şi mai mici decât debitele multianuale.
Alimentarea cu apă a localităților este normală.
Supravegherea cursurilor de apă se realizează în permanenţă de Sistemul de Gospodărire a Apelor Suceava prin observatorii din reţelele Staţiilor Hidrologice Suceava ,Vatra Dornei si Suha.
Zonele critice unde se pot produce blocaje sunt Cârlibaba (satele Ţibău, Iedu şi Valea Stânii), Ciocăneşti (sat Botoş), Iacobeni (sat Iacobeni), Vatra Dornei (zonele Argestru, Podu Verde, Roşu), Dorna Arini (satele Ortoaia, Gheorghiţeni, cabană turistică Zugreni), Crucea (satele Cojoci şi Satu Mare), Broşteni (satele Neagra, Broşteni, Hăleasa, zona centru civic şi zona staţiei de epurare), Poiana Stampei (sat Prăleni), Coşna (satele Teşna şi Coşna), Dorna Candrenilor (sat Dorna Candrenilor), Fundu Moldovei (satele Botuş, Botuşel, Braniştea, Colacu, Delniţa).
DAN PASCARU