- Mai multe echipaje de poliţie au ieşit în teren pentru prevenirea accidentelor şi creşterea gradului de siguranţă rutieră. Principalul scop al acţiunilor desfăşurate pe perioada nopţii a fost identificarea şoferilor care consumă alcool şi se urcă la volan, punând astfel în pericol siguranţa traficului rutier.
În aceste zile sute de participanţi la trafic au fost testaţi cu aparatul etilotest. Din păcate şi de această dată unii şoferi nu au trecut testul cu aparatul etilotest şi în primul rând testul responsabilităţii rutiere. Au fost aplicate zeci de sancţiuni şi suspendate peste 25 de permise de conducere. În cazurile în care alcoolemia depistată de aparatele etilotest a fost peste limita legală, s-au întocmit dosare de cercetare penală.
În data de 13.01.2017, la ora 19.00, Secția 8 Poliției Rurale Dărmănești a fost sesizată despre faptul că, pe raza satului Șerbăuți, a avut loc o tamponare, iar un conducător auto a plecat de la fața locului.
Polițiștii deplasați operativ la fața locului au identificat pe DN 2, cele două autoturisme implicate în tamponare și pe conducătorii auto, un bărbat de 39 de ani, din comuna Șerbăuți și un tânăr de 20 de ani din comuna Bălcăuți.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru tânărul de 20 de ani și de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 39 de ani, care, a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vedere stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracțiunii de ”conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.
Sâmbătă, 14.01.2017, ora 00.17, un echipaj din cadrul Serviciului Rutier Suceava a oprit pentru control pe str. Bogdan Vodă din municipiul Rădăuți, autoturismul înmatriculat în străinătate, condus de un localnic de 40 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Tot sâmbătă, la ora 19.30, o patrulă din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Ipotești a oprit pentru control, autoturismul condus de un bărbat de 52 de ani din municipiul Suceava care circula din direcția Ipotești spre Bosanci, având un mers sinusoidal.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.
O oră mai târziu, un echipaj de poliție a oprit pentru control pe DJ 208A, din localitatea Dolhasca, autoturismul condus de un localnic de 38 de ani.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,82 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.
Un echipaj din cadrul Poliției orașului Salcea, a oprit, la ora 22.50, pentru control pe DN 29, pe raza localității, autoturismul condus de un bărbat de 58 de ani din municipiul Suceava.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.
Astăzi, 15.01.2017, la ora 00.25, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Vatra Dornei, a oprit pentru control pe strada Unirii din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 24 de ani din comuna Ciocăneşti.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.
La ora 02.50, o patrulă din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Dărmăneşti a oprit pentru control pe DJ 178A, din comuna Todirești, autoturismul înmatriculat în străinătate condus de un tânăr de 25 de ani din orașul Cajvana.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,45 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe”, ce va fi soluționat procedural.
Tot astăzi, la ora 09,40, patrula de siguranță publică din cadrul SPR 3 Marginea, a oprit pentru control pe DJ 209K, pe raza comunei Marginea, autoturismul condus de către un bărbat de 49 ani, localnic, care are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice din 01.04.2016.
De asemenea, în urma testării cu etilotestul, a rezultat o alcoolemie de 0,35 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind întocmit proces-verbal de constatare și sancționare a contravenției.
În cauză s-a întocmit dosar penal ce va fi soluţionat procedural.
“Sunt doar câteva exemple prin care încercăm să atragem atenţia încă o dată cu privire la pericolele generate de consumul de alcool la volan.
Nu vă urcaţi la volan, dacă aţi consumat băuturi alcoolice! Pe lângă posibilitatea producerii unui accident rutier, şoferii care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice trebuie să ştie că riscă şi închisoarea de la unu la cinci ani, aceasta fiind sancţiunea prevăzută de lege pentru cei depistaţi în trafic cu o îmbibaţie alcoolică de peste 0,8 g/l alcool pur în sânge. De asemenea, pe timpul cercetării permisul este reţinut fără drept de circulaţie.
Totodată, reamintim că poliţiştii vor acţiona în continuare cu fermitate prin dispunerea măsurilor legale , astfel încât cei care încalcă normele rutiere să conştientizeze urmările şi pericolele generate de comportamentul iresponsabil în trafic”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu.
SORIN NICA
Ziarul de pe Net