Managerul clinicilor de tratament ambulatoriu şi rezidenţial Aliat din Suceava şi Dorna Arini, psihoterapeutul Alina Ciupercovici, a fost nominalizată la premiile revistei Avantaje – Femeia Anului 2016, la categoria Excelenţă în Sănătate.
Prin dezvoltarea unui sistem de tratament al dependenţelor unic prin modalităţile de abordare terapeutică, echipa Aliat Suceava a luptat pentru demitizarea tabuului dependenţelor în practica medicală din România şi în percepţia publică deopotrivă.
“Am reuşit să construim, după o muncă de mai bine de 10 ani în domeniul adicţiilor de substanţe, un sistem integrat care durează între 8-12 luni, în care un pacient poate primi tratament medicamentos şi psihoterapeutic atât în regim ambulatoriu, cât şi în regim rezidenţial integrat.
În momentul prezent avem două clinici de tratament în judeţul Suceava, una în regim ambulatoriu la Suceava şi cealaltă în regim rezidenţial de scurtă durată la Dorna Arini, într-o zonă de munte pitorească.
Pacienţi din întreaga ţară şi din străinătate vin la noi pentru a beneficia de un sistem altfel de tratament, foarte intens, care se diferenţiază prin unicitatea lui, prin complexitatea unei echipe formate din psihologi, psihiatri, terapeut sportiv şi coordonatori medicali.
Acest sistem le permite oamenilor să înţeleagă ce s-a întâmplat cu ei în perioada dependenţei, ce-şi doresc să facă mai departe şi să pună la punct, împreună cu echipa de specialişti, un plan de tratament adecvat nevoilor lor şi dorinţei şi obiectivelor terapeutice stabilite” a declarat Ciupercovici.
Procesul de votare a început pe 18 ianuarie pe siteul www.avantaje.ro şi se va încheia pe 17 martie, Gala Avantaje – Femeia Anului 2016 urmând să aibă loc în ultima săptămână a lunii martie, la Bucureşti.
ANDREEA VLAD