Ieri, în timp ce acționa pe raza de competență, o patrulă din cadrul postului de poliție Marginea a efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea, motiv pentru care s-a procedat la urmărirea acestuia pe o distanță de aproximativ 1 kilometru, reușindu-se blocarea în trafic.
Conducătorul auto, a fost identificat de polițiști ca fiind un localnic de 42 de ani, care emana halenă alcoolică și care a devenit recalcitrant, procedându-se la imobilizarea acestuia.
Întrucât emana halenă alcoolică, polițiștii i-au solicitat conducătorului auto să se supună testului cu aparatul etilotest, însă acesta a refuzat, motiv pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
SORIN NICA