Din cauza temperaturilor crescute şi a ploilor din ultima perioadă, pe parcursul zilei de 4 februarie a.c. s-au înregistrat creşteri rapide ale debitelor în bazinele râurilor Dorna şi Bistriţa. Temperatura crescută a favorizat topirea zăpezilor de pe versanţi şi a gheţurilor din albii. Apa revărsată din albia râurilor a afectat 7 case, 2 anexe şi 12 curţi, toate din municipiul Vatra Dornei. Pompierii militari au intervenit cu motopompe pentru evacuarea apei şi saci de nisip pentru ridicarea unor diguri de protecţie.
Încă de la primele semne de creştere a debitelor, la nivelul Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei s-au pregătit tehnica şi mijloacele de intervenţie şi a fost crescută capacitatea operaţională prin chemarea la serviciu a militarilor aflaţi în tura liberă. Prin Dispeceratul comun ISU-SAJ au fost informaţi membrii Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava şi toate primăriile din zona ameninţată cu privire la pericolul producerii de inundaţii, urmând ca preşedinţii comitetelor locale pentru situaţii de urgenţă să asigure permanenţa la nivelul fiecărei unităţi administrativ teritoriale. Echipaje ale lucrătorilor SGA, ale pompierilor militari şi ale poliţiştilor au monitorizat permanent zonele, operaţiune care, de altfel, este efectuată pe toată perioada sezonului rece.
La sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a fost activat Centrul Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei, cu reprezentanţi ai pompierilor militari suceveni, Instituţiei Prefectului, SGA, Poliţiei şi Jandarmeriei.
În zona Vatra Dornei s-au deplasat subprefectul Ionuţ Creţuleac şi generalul de brigadă Ion Burlui, inspectorul şef al ISU Suceava. 30 de pompieri militari au intervenit cu 3 autospeciale şi 4 motopompe, pentru evacuarea apei şi pentru ridicarea unor diguri din saci de nisip, în zonele în care apa ameninţa gospodăriile. Au mai intervenit lucrători ai Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă Vatra Dornei, cu primarul şi viceprimarul municipiului, precum şi primarul şi voluntari ai comunei Dorna Candrenilor, cu utilaje şi accesorii specifice. Până la ora 22:00, s-au înregistrat 7 case inundate, 2 anexe şi 12 curţi. De asemenea, 4 turişti au fost evacuaţi de la o pensiune, care era în pericol să fie inundată.
Echipajele structurilor implicate în gestionarea situaţiilor de urgenţă au rămas mobilizate în teren în sprijinul populaţiei şi pe timpul nopţii.
Din ordinul prefectului Constantin Harasim, duminică dimineaţă (5 februarie a.c.), echipa pirotehnică a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava se va deplasa la Vatra Dornei pentru a interveni cu material exploziv asupra podului de gheaţă de pe râul Bistriţa.
SORIN NICA
Ziarul de pe Net