Aproximativ 30 de persoane s-au adunat, ieri seară, la protestul din centrul municipiul Fălticeni, care a fost anunțat pe rețelele de socializare. Ei s-au strâns la Ceas, în piața Nada Florilor, începând cu ora 17.00, unde au rămas până la ora 18.30. Între cei prezenți s-au aflat și membri ai Partidului Național Liberal.
La fel ca sâmbătă, sufletul protestului au fost cei patru copilași care au venit cu pancarde și afișe.
MIHAI SPÎNU
Felicitări! Vă respect!
Rezistă, îţi ţin pumnii, dar vezi că vine iar “fulga”! Nu uita să-ţi iei comanacul la tine! Poate veniţi şi cu nişte soluţii concrete la ce ar trebui să se facă în ţara asta. Mergeţi de-i “colindaţi-i” şi pe Coman, Tofan + toţi “fruntaşii politici”, indiferent de culoare ai urbei! Vedeţi să nu-l săriţi şi pe ex-caterisitul domn Mihăilă! Multe “succesuri”!
” Emoţionant”! într-adevăr “sufletul” acestui protest nu puteau fii decât cei patru copilaşi, de etnie rromă care au primit un bănuţ pentru “implicarea” lor “decisivă” în această manifestare a “spiritului” civic. Mare păcat că aceşti copilaşi manipulaţi de oameni cu o “înaltă” ţinută morală , s-ar putea sa aibă nevoie în viitor de graţiere.
Mineriada 1990 Miner: Am găsit la PNŢ-eu droguri, armament, muniţie, maşină de scris automată …
P.S.
Robert Mugabe este președintele Republicii Zimbabwe din 1987. Între anii 1980 – 1987, Mugabe a fost prim-ministru. Încetul cu încetul, Mugabe a instituit o dictatură brutală.
Vai mama voastra!Voi protestati sau sunteti la o sueta?
E penibil…covrigari cu covrigari!
Asa este, nu se compara cu “protestatarii” adusi de Olguta, din Dolj, cu microbuzele.