Primarul municipiului Suceava Ion Lungu a anunțat azi că bugetul pe acest an va fi de 381,8 milioane lei, “ceea ce înseamnă 97,5 % comparativ cu bugetul anului trecut, iar dacă scădem cheltuielile cu salariile și cu furnizorii bugetul pe 2017 este mai mic cu 23 % decât anul trecut”.
Liberalul Lungu nu a pierdut prilejul să reamintească faptul că “este pentru prima dată în 13 ani când se aprobă atât de târziu bugetul, practic două luni n-am avut buget”.
Investițiile sunt de 22,7 % din totalul bugetului.
Ponderea cea mai mare a bugetului, 29,5 %, merge la învățământ, “școlile au cerut pentru investiții și reparații 50 milioane lei, noi le-am alocat 31 %”.
Aprobarea bugetului se va face în ședința Consiliului Local din 27 februarie.
DAN PASCARU