Polițiștii de frontieră suceveni din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmației au descoperit şi confiscat, în urma mai multor acţiuni specifice pe linia combaterii contrabandei desfășurate la frontiera de nord, peste 10.000 pachete cu țigări, ce urmau să ajungă pe piaţa neagră de desfacere.
În ziua de 22 martie a.c., polițiștii de frontieră şi lucrătorii vamali din cadrul P.T.F. Siret au descoperit pe sensul de intrare în ţară, ascunse în două autoturisme conduse de doi cetățeni bulgari, 820 pachete țigări, de diferite mărci, de proveniență ucraineană.
Țigările au fost descoperite cu ajutorul câinelui polițist Nah și erau ascunse în roțile de rezervă, în portierele din spate precum și în bagajele personale ale celor doi cetățeni bulgari.
Conducătorii auto, Petrov T., în vârstă de 64 de ani și Rangelov V., de 49 de ani, au fost sancționați contravențional cu amenzi în valoare de 5.000 lei fiecare, iar întreaga cantitate de țigări, în valoare de aproximativ 1.100 lei, a fost ridicată în vederea confiscării.