Ieri, cu ocazia Zilei Jandarmeriei Române, la Sala Media a Muzeului de Istorie Suceava a avut loc simpozionul Jandarmeria Română – 167 de ani de la înființare, eveniment la care au participat prefectul Mirela Adomnicăi, reprezentanţi ai instituţiilor din judeţ cu care inspectoratul colaborează şi cadre ale unităţii.
Prorectorul USV Stefan Purici, generalul de brigadă (r) dr. Eugen Șalar – vicepreședintele Asociației Naționale a Cadrelor Militare în Rezervă și Retragere Suceava, Doina Iavni – șeful Serviciului Arhivelor Naționale și lt.col. Marian Lungu – inspector șef al Inspectoratului de Jandarmi au prezentat aspecte importante din istoricul Jandarmeriei Române, precum și considerații privind evoluția acestei instituții la nivelul județului.
La finalul activității, prefectul a prezentat cuvântul ministrului de Interne Carmen Daniela Dan și a transmis jandarmilor mulțumiri pentru activitatea desfășurată.
Azi la reşedinţa Inspectoratului de Jandarmi s-a desfăşurat ceremonialul militar şi religios organizat cu ocazia înaintării în gradul următor, înainte de termen, a 3 ofițeri și 5 subofițeri.
MIHAI SPÎNU
Ziaruldepenet.ro