Noaptea trecută, Postul de poliție Bosanci a fost sesizat că un autoturism a intrat în gardul unui imobil din localitate.
Polițiștii deplasați la fața locului au identificat lângă DJ 208A un autoturism care prezenta avarii și pe conducătorul auto, un localnic de 24 de ani, care a declarat că el a condus autoturismul şi nu a suferit leziuni.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,64 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
SORIN NICA
Ziaruldepenet.ro